Pepiniera IstritaÎnființarea pepinierei Istrița în 1893 – inițial cu sarcina de înmulțire a materilalului săditor viticol rezistent la atacul filoxerei care distrusese patrimoniul viticol în numai 10 ani – a fost singura soluție pentru dezvoltarea patrimoniului pomicol din zona Subcarpaților de Curbură. Încă din primii ani după înființatrea sa, una din problemele urmărite era și “colecționarea și studierea arborilor săditori care ar conveni bine regiunilor vecine” (Nicoleanu, 1898), astfel că în 1895 exista o colecție bogată cu soiuri din aproape toate speciile de pomi și arbuști fructiferi.

Se poate aprecia că în cei 119 ani de existenţă (1893-2012), Pepiniera Istriţa a trecut printr-o serie de etape de dezvoltare:

1891

Unitatea aparţinea de Serviciu Viticol din cadrul Direcţiunii Agriculturii a Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor şi avea o suprafaţă de 380 ha, preluate de stat, prin secularizarea averilor mănăstireşti de către Domnitorul Al. I. Cuza, de la Mănăstirea Ciolanu, judeţul Buzău.

1893

La iniţiativa Statului, se înfiinţează Pepiniera Istriţa, baza legală constituind-o Legea nr. 2109 din 1 iulie 1891. Scopul principal al unităţii a fost lupta contra filoxerei, salvarea viilor rămase in¬tacte şi producerea materialului săditor de calitate pentru replantarea viilor distruse, precum şi colecţionarea şi studierea arborilor roditori care ar conveni mai bine regiunilor vecine.

1902

La Pepiniera Istriţa se organizează o Şcoală Profesională de Agricultură pentru pregătirea de muncitori agricoli (cu durata de 3 ani). A fost prima școală practică de altoitori din România, acest meșteșug transmițându-se până astăzi, din generație în generație.

1907

Ca urmare a răscoalelor ţărăneşti din acest an, au fost împărţite ţăranilor 60 ha.

1907-1914

Până la începerea primului război mondial, unitatea a cunoscut o stare înfloritoare, dezvoltând progresiv aproape toate ramurile de activitate agricolă.

1914-1920

În perioada războiului s-au degradat şi distrus clădirile şi plantaţiile. S-a pornit la reconstrucţia unităţii şi la reînfiinţarea plantaţiilor, extinzându-se domeniul preocupărilor în sectorul producerii materialului săditor pomicol şi înfiinţarea de colecţii şi livezi de pomi fructiferi.

1921-1928

Prin aplicarea prevederilor legii pentru reforma agrară, Ministerul Agriculturii a avut posibilitatea să mărească şi să dea un caracter mai pronunţat pomicol unor serii de unităţi, printre acestea numărându-se şi Pepiniera Istriţa.

1928

De la bugetul de stat se alocă 1,5 milioane lei pentru construcţia căminului, cantinei şi sălii de mese pentru elevi, clădire din piatră care dăinuie şi în prezent.

1929

Cu prilejul Congresului Internaţional de Agricultură din Bucureşti, apare la editura „Ramuri” din Craiova, sub egida Direcţiei Viticulturii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, lucrarea „La Pepiniere de l’Etat Istriţa”.

În acest an, Pepiniera Istriţa a fost preluată în administrare de Academia de înalte Studii Agronomice din Bucureşti, care, datorită complexităţii ramurilor agricole reprezentate în unitate, a folosit-o ca gospodărie didactică şi centru de practică pentru studenţii şi absolvenţii Academiei.

Generaţii de-a rândul, tinere cadre din agricultură şi-au făcut uce¬nicia ca studenţi practicanţi şi stagiari la Istriţa, familiarizându-se cu problemele specifice viticulturii, pomiculturii, culturii plantelor de câmp, zootehniei, prelucrării fructelor, mulţi dintre ei devenind conducători de unităţi de producţie, profesori universitari, directori în Minister etc.

1941

Prin Decretul – Lege nr. 447 din 17 mai 1941, Pepiniera Istriţa, proprietate a statului, „este cedată în deplină proprietate Facultăţii de Agronomie Bucureşti”.

Art 1. În scopul măririi patrimoniului Facultăţii de Agronomie din Bucureşti, trec, pe data prezentului decret-lege, în deplină proprietate a acestei instituţii, urmatoarele bunuri:

  • Ferma „Istriţa”, jud Buzau în suprafaţă de 299 ha., 998 mp. din care 254 ha., 930 mp. teren arabil, 38 ha, 7500 mp. pădure şi 6 ha 2568 mp clădirile cu terenul înconjurator”

1957

Pepiniera Istriţa şi Via Experimentală Pietroasa au fost trecute în cadrul Institutului de Cercetări Horti-Viticole şi transformate în Staţiunea Experimentală Horti-Viticolă Istriţa.

1963

Staţiunea Istriţa este desfiinţată. Istriţa a fost preluată şi a devenit secţie a I.A.S. Săhăteni.

1967

Pepiniera Istriţa este arondată la I.A.S. Tohani, jud. Prahova.

1970

Unitatea revine la I.A.S. Săhăteni.

În septembrie, I.A.S. Săhăteni a fost desfiinţat, suprafaţa cu vie şi pomi a Pepinierei Istriţa trecând la I.A.S. Cândeşti-Buzău.

1971

În vara acestui an, a fost reânfiinţat I.A.S. Săhăteni, Pepiniera Istriţa aparţinând din nou acestei unităţi.

1977

Se înfiinţează Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Cândeşti-Buzău, care preia şi Pepiniera Istriţa. Activitatea la Istriţa se împarte în 2 sectoare:

  • producerea materialului săditor pomicol;
  • producţie pomicolă şi cultură mare în cadrul asolamentului din pepinieră.

Acest an reprezintă o nouă etapă în activitatea Pepinierei Istriţa şi a sectorului pomicol în general. A fost reluată activitatea de cerce¬tare şi de producere a materialului săditor de calitate, în sortimentul recomandat.

2004

Prin HG 2155 din 20 decembrie 2004 „Se aprobă preluarea Fermei Istriţa, a Staţiunii de Dezvoltare Pomicolă Buzău…cu suprafaţa de 295.14 ha, de către Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti”.